You are here: Home > Romanian > Parisul se curata de poluare dupa o singura zi de restrictii de circulatie?!

Parisul se curata de poluare dupa o singura zi de restrictii de circulatie?!

Nivelul de poluare fara precedent i-a convins pe parizieni sa infrunte cu mult calm, astazi, restrictiile de circulatie impuse de autoritati. Se pare si ca o singura zi de circulatie alternativa a fost de ajuns. De maine, traficul rutier infernal va reveni la normal.

Autoritatile din capitala Frantei au introdus, temporar, restrictii rutiere in oras, in contextul nivelului de poluare fara precedent. Astazi au putut circula doar masinile cu numere de inmatriculare a caror ultima cifra este impara.

In sprijinul soferilor nevoiti sa-si lase masinile in garaje, transportul in comun din Paris este gratuit. La fel sunt si serviciile pentru inchirierea de biciclete sau a automobilelor electrice.

„Este o masura buna. Noi suntem din provincie si este mult mai agreabil sa ne deplasam prin Paris cand e mai putin trafic. Masura este foarte necesara pentru protectia mediului. Pacat ca sunt prea multe derogari”, a afirmat un sofer.
Persoanele in varsta si cele cu probleme cardiace sau la plamani au fost sfatuite sa nu iasa din casa.

„Eu sunt astmatica, la fel si mama mea. Inteleg de ce a fost necesara masura. Astazi este vizibil mai putina poluare”, a precizat o soferita.
Masura circulatiei alternative a fost adoptata in 22 de comune ale Parisului. Politia a dispus si reducerea cu 20 de kilometri pe ora a limitei de viteza pe autostrazile din zona metropolitana. Au primit derogare autovehiculele hibrid, electrice si cele pe gaz. In schimb, motociclistii au primit interdictie totala. Soferii care nu respecta regula risca o amenda cuprinsa intre 22 si 35 de euro.

„Am numar impar, dar nu ma ajuta cu nimic, azi tot nu pot sa circul. Vor sa dea impresia unei strategii de lunga durata, insa nu cred ca doar traficul rutier cauzeaza poluare. Exista uzine, fabrici”, a declarat un motociclist.
Un set asemanator de masuri a fost impus si anul trecut in Paris, tot in luna martie. Sistemul a functionat o singura zi, dupa care a fost suspendat de autoritati. Franta vrea sa devina campioana la masurile anti-poluare inainte de conferinta internationala pe tema schimbarilor climatice din Paris, care va avea loc in noiembrie. Insa poluarea provenita de la fabrici din Olanda si Belgia risca sa-i strice toate planurile.

RSS

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.